Din intamplare mama a facut un cheesecake. Nu a mai facut niciodata. Eu nu am mai mancat niciodata si am incercat sa vad cum e, daca otrava asta e buna. Si mi-a placut. La nebunie chiar. Asa a inceput saga mea de degustator amator de cheesecake-uri de Bucuresti. Am vanat, am cautat, am comandat si nici macar unul nu se compara cu al mamei. Am renuntat sa mai caut. Nu mai avea rost.

Si spre surprinderea mea nu eram singurul. La fiecare petrecere aveam cheesecake-ul mamei si ruinam vietile gastronomice ale prietenilor mei care cautau si ei disperati ceva la fel de bun. Nu gaseau nimic, normal. Asteptau sa fie ziua mea sau vreun eveniment la care eu sa aduc prajitura asta incat ma intrebau cu saptamani inainte daca aduc prajitura cu mine. Era mita mea.

Am intrebat-o pe mama ce tot pune in cheesecake-ul asta si mi-a raspuns simplu: ingrediente de calitate si “ceva de casa”.